Florin Tănase, adio FCSB! Căpitanul roș-albaștrilor s-a înțeles cu Al Nasr și poate primi un salariu uriaș

Florin Tănase, adio FCSB! Căpitanul roș-albaștrilor s-a înțeles cu Al Nasr și poate primi un salariu uriaș
  • Publicat:
  • Actualizat:

Florin Tănase este tot mai aproape de un transfer în Emiratele Arabe Unite, la Al Nasr.

Căpitanul roș-albaștrilor s-ar fi înțeles cu formația din Dubai, iar Al Nasr trebuie să plătească acum clauza de trei milioane de euro.

Florin Tănase a ajuns la FCSB pe 8 august 2016, după ce Gigi Becali i-a plătit lui Gică Hagi 1,5 milioane de euro. „Decarul” vicecampioanei României și-a prelungit contractul cu gruparea roș-albastră până în vara anului 2025. „E sătul de discuţii şi el. A fost interes la nivel de propuneri, dar fără propunere oficială. La Tănase e clar că e suma de 3 milioane de euro. Mai jos nu se poate, mici mai sus, ca ştiu că e clauza”, a spus Mihai Stoica, oficialul celor de la FCSB.

Florin Tănase, la un pas de Al Nasr

Transferul lui Florin Tănase în Emirate pare doar o chestiune de zile, după cum scrie Antena Sport.

Internaționalul român este pe punctul să prindă transferul carierei: jucătorul lui Toni Petrea ar urma să semneze pe trei ani, fiind ademenit cu un salariu de peste un milion de euro, plus anumite bonusuri.

„Tănase sunt sigur că va pleca şi, cel mai probabil, la arabi. Este ultimul tren pentru el, iar Gigi nu cred că se va împotrivi plecării lui, îi va da drumul chiar şi pe o suma mai mică decât a cerut iniţial. Ar fi pentru el ultimul tren… un transfer care i-ar prinde bine şi familiei lui din punct de vedere financiar”, spunea Helmut Duckadam.

  • 5,5 milioane de euro este cota de piață a lui Florin Tănase, potrivit Transfermarkt.
Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata,…
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
Informație pentru toți românii cu BULETIN. Ești obligat să respecți dacă pleci din țară în concediu
Informație pentru toți românii cu BULETIN. Ești obligat să respecți dacă pleci din țară în concediu
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×